o sesizare ca la carte

în timp ce citeam sesizarea de mai jos mi-am adus aminte de repetatele păţanii ale şefului meu, cristi teodorescu, care într-o vreme se plângea zilnic pentru faptele de vitejie ale electrica, care ţineau neapărat să-i ia curentul de câteva zeci de ori pe zi, preţ de-o secunda, destul cât să-i dea peste cap toată aparatura electrică din casă. într-un final s-a pus pe adunat semnături şi-a trimis adresa tuturor instituţiilor care ar putea avea o fărâmă de responsabilitate. nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu sesizarea, dar nici nu l-am mai auzit în ultima vreme pe cristi să ne povestească despre electrica. în fine, iată mai jos un model de sesizare către furnizorii de utilităţi, în cazul în care vă fac nervul mic. sesizare foarte serioasă, după cum vedeţi având şi număr de înregistrare.

presa în presă

acum câţiva ani am participat la prezentarea unui studiu care analiza modul în care reflectă presa, în ansamblul ei, propriile-i problemele. rezultatele arătau că ziarele, radiourile, televiziunile, ori site-urile dedicate informării reflectă destul de puţin problemele din interiorul breslei (altfel destul de ermetică). între timp, situaţia de la nivelul mass-media centrale s-a schimbat în bine. chiar dacă e loc de mai bine, am aflat de pildă despre concedierile de la evenimentul zilei în ziua operării lor.
în presa locală asta nu se întâmplă. din când în când mai scriu eu în acest colţ de pagină despre metehnele breslei şi-n rest, auto-analiza breslei, se rezumă la articole cu iz de relaţii publice despre momente de răscruce, rebranding, reorientare pe piaţă etc.
nimeni nu scrie că au fost disponibilizări puternice (vorbind în procente) în presa mureşeană, la fel cum nu se scrie despre angajări (atunci când au fost), nimeni nu scrie despre reducerile salariale, despre închiderea unor redacţii, despre dificultăţile prin care trec patronii de presă (da, au şi „mogulii” probleme), despre efectele crizei, despre creşterea dependenţei presei faţă de finanţarea de stat din cauza crizei, despre fluctuaţiile de personal foarte greu de urmărit, de gestionat şi de remediat, despre cine şi de ce achiziţionează instituţii media, iar mai apoi cum le gestionează, despre presiunile politico-economice care ajung uneori până la reporterul de teren şi despre câte şi mai câte alte probleme.
dacă la azomureş sunt trimişi în şomaj tehnic 150 de muncitori, a doua zi tot oraşul va ştii. cu alte cuvinte vom avea o problemă. dacă se închide o redacţie de ştiri a unui post de radio vom ştii numai noi, cei din breaslă, pentru că nimeni nu va reflecta subiectul, iar publicul va afla mult mai târziu. nereflectată nicăieri, practic problema nu există. iar asta ar trebui să ne dea puţin de gândit.

editorial pe care-l găsiţi şi-n punctul.

nea dorel s-a făcut mecanic auto

am doi vecini care-şi umplu timpul liber reparând maşini la negru, la un garaj de sub bloc. bravo lor, mici afacerişti care s-au descurcat prin iţele capitalismului feroce. azi dimineaţă însă, unul dintre ei, să-i zicem dorel ca să nu-i dezvăluim identitatea şi să-i cauzăm probleme cu organele de control, a dat-o uşor în bară. iaca ce reuşise să înfăptuiască azi dimineaţă...

sper ca proprietarul maşinii să nu-mi fie cititor pe blog, asta pentru binele lui nea dorel, că altfel...

la fiii satului

prea am devenit serios şi uite că nu mă mai aplec şi la problemele de un real, sincer şi total dezinteresat interes (iată şi primul interes dezinteresat din istoria logicii post-modernisto-revoluţionare).

în uichendul pe care tocmai l-am lăsat în urmă s-a consumat a treisprezecea ediţie a bâlciului târgoveţo-manelistic de la noi din sat. un fel de fii (cu trei "i" bă!) satului, dar cu cadenţă anuală. mare eveniment, de mare angajament şi de mare impact. ce mai, un adevărat buric miezoidal în calendarul evenimentelor de la noi din sat. faţă de tendinţa din anii trecuţi, când lumea începuse să cam dea cu flit neaoşei manifestări româneşti, pe când credeam că ne mai vine mintea la cap şi ne mai satură domnul... florea, desigur, de astfel de mese câmpeneşti petrecute în cetate şi asezonate cu pleibece/ pleibecuri/pleibeci dintre cele mai alese, iată c-am recuperat tot ce pierdusem. puhoi de tîrgoveţi consăteni de-ai mei s-a năpustit spre cetate luând-o cu asalt la vestea că pe scenă se vor cocoţa şi, atenţie vine vorba de tablă zincată, îşi vor da concursul nume grele, da grele grele dom'ne, precum eminem din carpaţi, ori haiducii. se vede dom'ne că dom' primar şi-a tras consilier personal pe probleme culturale! iar la final, tradiţionalul din moşi strămoşi foc de artificii le-a pus la toate capac. iar de la anul, distracţia se mută în mai. de ce în luna mai? păi deaia că peste vreo 2-3 ani vin alegeri, care alegeri sunt în iunie, care alegeri sunt precedate de campanie, care campanie e în mai. care este... înţelegeţi? fost-a totuşi, pe lângă mămăliga asta de adunături de prost gust, şi un festival de jazz şi un concert cargo pentru pletoşii nespălaţi... 'ţi ai dreq de roacări nenorociţi bă!

şi, cum o astfel de dudă culturală nu putea trece aşa neobservată şi marcată ca atare, însuşi domnul preşedinte şi-a făcut vreme în calendarul de umblat la băi (de mulţime) şi, între două slujbe şi-o hăhăială pe malul mării, a poposit o ţâră şi la noi să ne laude smurd-ul, facultăţile mintale şi alea unde ie ăia de se face iei filozofi doftori şi injineri, 'ţi ai dreq, că tinichigii unu' nu v-aţi face bă! şi să ne laude că ce sat fain avem să ne trăiască la mulţi ani cu domnul primar doctor dorin florea cu tot. slavă domnului primar, azi am reintrat în normalitate (mă rog... aia ciungă, oarbă şi mută, dar totuşi normalitate) şi nu se mai circulă bară la bară peste tot, ba chiar putem respira.

aştept cu neţărmurită nerăbdare să înceapă festivalul berii, ziua recoltei (da, avem nevoie şi de o zi a recoltei că ne e plin satul de ţărani), festivalul vinului şi vre-un alt târg de provenienţă îndoielnică la care să ne mai încânte o dată marele eminem din carpaţi. cum bă, nu ştiţi cine-i ăsta? peti junior ember!!! marş la loc că nu ştii nimic!

iar acum, hai neamule la paranghelie! maestre, la bemol dinăla mic! haida!

evrika!!!

nu nu, nu e erika, e cu v, evrika. dar până să vă împărtăşesc culisele lui evrika, să vă povestesc alta...
mă pricep la cumpărat cadouri pentru zile de naştere cam la fel de bine ca mersul pe sârmă, croşetatul, baletul, ori japoneza tradiţională. prin urmare, de obicei, când mă duc să sărbătoresc vreun prieten, alunec în clasica sticlă de jack. aşa am alunecat şi azi, pentru că diseară îl sărbătoresc pe cico, cel căruia îi uram mai jos la mulţi ani. pe la nouă jumătate să fi fost ceasurile azi dimineaţă când intru în real cu scopul descris mai sus. pe la amiază, văd un comment la postarea de mai jos, cum că cineva m-a văzut prin real de mână cu o sticlă de jack şi că-mi citeşte blogul etc. aşa de repede să funcţioneze celebritatea? parcă nu-mi convine să fiu urmărit în halul ăsta. nici nu vreau să mă gândesc ce credeau alţii care m-au văzut şi m-au recunoscut dis de dimineaţă plimbând nonşalant sticla de whiskey prin real.

de o vreme încoace mă obseda enervant de mult o piesă. atât eram de extaziat de ea încât n-am reuşit nici măcar să reţin vreun capăt de vers, ca mai apoi să dau de ea prin gugăl-ul cel de toate zilele. o auzisem cântată de o trupa de liceeni tîrgumureşeni la cetate şi de atunci mă tot pistona în cap acordurile ei simple, dar nu ştiam cine o cântă, nu ştiam cum îi zice şi cu asta basta. azi m-am întâlnit cu tipa din formaţie şi-am pus-o să-şi răscolească prin memorie şi să-mi spună tot ce cântă ei în materie de coveruri până într-un final când am găsit-o. evrika! de acum, vreo săptămână, voi avea de lucru. tam-ta-ta-ta-ta-tam-tam...

circ-ulaţia la noi în sat

m-am distrat teribil săptămâna trecută când am citit o declaraţie a domnului csegzi sandor, viceprimar la noi în sat, care susţinea că media de viteză cu care se circulă la tîrgu-mureş este undeva pe la 40 km/h. din declaraţia asta eu pot înţelege două lucruri: ori că domnul viceprimar şi-a dezvoltat extraordinar de mult simţul umorului, ori că bate câmpii exemplar.

a venit şi săptămâna asta, care a adus bâlciul tradiţional pe uliţele satului, denumit generic zilele tîrgumureşene. pentru mine festivalul zilele tîrgumureşene este un apendicele, furunculul ori de-a dreptul coiul în talpă absolut inutil. dar n-aş vrea să fiu egoist şi să protestez. dacă asta vrea majoritatea, atunci, să trăiască la mulţi ani!, asta să primească. dar n-am auzit pe nimeni cerând blocarea centrului şi sufocarea definitivă a circulaţiei. să zicem că trei-patru zile noi, muritorii de rând, supravieţuim în zona centrală şi n-om muri pentru că n-aveam şezuturile depuse în scaunele maşinilor, dar dacă distanţele de sute de metri se parcurg pe cuza vodă în zeci de minute, oare în caz de nevoie autospecialele de la pompieri pe unde vor zbura? că, faţă de cum am auzit că e prin capitală, aici la noi în sat încă nu s-au construit autostrăzi suspendate, precum nici autospeciala pompierilor (şi nici măcar porcul) n-a deprins prea bine tainele aviaţiei.

p.s. 1 săptămâna asta trebuie să urez la mulţi ani la două prietene, amândouă speciale în felul lor: dana şi eli, în ordinea sărbătoririi zilelor de naştere. aaa da, plus cico. la mulţi ani şi domnului cico!
p.s. 2 fiindcă trilulilu îşi face de cap, azi servim muzică de pe youtube.

ridzi ridzi ridzi lasă-ne, lasă-ne!

sunt departe de ceea ce se numeşte microbist. mi-e indiferent dacă steaua, dinamo, unirea urziceni sau defuncta asa tîrgu-mureş câştigă campionatul, cupa ori liga campionilor la ping-pong subacvatic, fotbal ori cusut-manual viteză individual compus. totuşi, de când cu boacănele produse de doamna ministru monica iacob ridzi, mi-am adus aminte de un slogan clasic din folcloristica de stadion. la vremea aceea domnul victor piţurcă antrena steaua, iar suporterii înfocaţi nu-l slăbeau deloc din piţi, piţi, piţi lasă-ne, lasă-ne! acum a venit vremea doamnei ministru, care se pare că a scăpat meciul din mână şi a făcut greşeli tactice de începător. prin urmare, vă invit să mai citiţi o dată titlul.