aurora cinematografică

m-am dus să văd aurora. unul din cele mai migăloase filme ce mi-a fost dat să văd. fain. 3 ore de film, din care primele vreo 45 de minute sunt cumplit de plicticoase. după care începi să înțelegi de ce. și nu mai sunt plicticoase, deși tot plicticoase rămân. dar sunt așa, cu un scop. dacă n-ar fi așa, dacă n-ar fi cadrele acelea lungi și lipsite de orice acțiune, n-ai înțelege nimic. pur și simplu e cea mai bună modalitate de a-l înțelege pe personaj. altfel, e doar un extraterestru căzut în românia care se plimbă pe stradă, vorbește din când în când cu oamenii, pe câțiva îi împușcă tacticos, după care se plimbă în continuare văzându-și de treburile cotidiene, cu sacoșa cu cămăși și geanta cu pușca demontată. iar dialogul final... oooooo... o minunăție. sublim. dar pe ăsta nu vi-l povestesc.

mergeți mai bine voi frumușel la festivalul filmului european, care se întâmplă și la noi în sat. azi sunt proiecții la teatru 74, iar mâine și duminică la casa de cultură mihai eminescu. programul complet și câte ceva despre filmele dintr-însul, aici.